tag:blogger.com,1999:blog-11695653065596809122024-03-13T21:30:18.471-07:00CEI CARE ÎŢI IAU TOTULVIORICA UNGUREANU BERTEAhttp://www.blogger.com/profile/09686826200803336255noreply@blogger.comBlogger1125tag:blogger.com,1999:blog-1169565306559680912.post-55445003311267017642010-12-09T09:28:00.000-08:002010-12-14T02:03:46.334-08:00<b>ÎNTÂMPINARE <br />
<br />
O poetă surprinzător de matură este VIORICA UNGUREANU BERTEA, a cărei scriitură dovedeşte deopotrivă un puternic talent nativ şi o iniţiere completă în secretele poeziei moderne. <br />
<br />
Un poem ca “ Rămâi seara în genunchi ” este antologic şi, dacă poate va şti să-şi alieze o carieră literară pe măsura talentului ei indiscutabil, vom avea în curând în VIORICA UNGUREANU BERTEA o poetă română de primă mărime. <br />
<br />
CEZAR IVĂNESCU <br />
August 1994</b> <br />
<br />
<br />
<br />
*****************<br />
<br />
<br />
VIORICA UNGUREANU- BERTEA<br />
<br />
AŞTEPTĂRI TULBURATE <br />
<br />
<br />
1. <br />
<br />
mama tăcea pe fruntea ei broboane de aur desluşeam <br />
eu i-aş fi cuprins mâinile umerii aduşi eu îmi tăiam <br />
degetele şi păsărilor ce în ochiul mamei cuib <br />
<br />
şi-ai făcut drept hrană le aruncam <br />
<br />
mama tăcea îşi întorcea în răstimpuri privirea <br />
noaptea cu taine şi griji tâmpla îi izbea <br />
pe obrazul ei degetele mele desenau plecări <br />
îndoielnice ( o inimă neîncrezătoare <br />
o casă pustie cu şarpe năuc) foşnind în Ţinut <br />
cute adânci desenau şi eu le numeam râuri <br />
de codru şi începea pustiul pe pământ <br />
<br />
2. <br />
dincolo de zări tatăl meu ducea pe braţe luna <br />
o hărţuia aprindea tot cerul <br />
a prevestire gura pământului aprindea <br />
(ce miros de scrum în cuvintele încoronate cu ierbi <br />
ce clocot de vreascuri de stele <br />
zdrobite sub copite de cerbi) <br />
<br />
3. <br />
prin pânze de linişti cu păienjeni sfioşi <br />
azi îi privesc până dincolo de Lume <br />
mama este chiar Zeiţa Nansun <br />
este clipa imensă ce nu poartă nume <br />
ea ştie că bărbatul ei a zidit fântâni <br />
în adânc de pământuri gândurile şi-a zidit <br />
<br />
<br />
în vatra unor nopţi surpate în aşteptare <br />
îndelung privirile şi-a dospit <br />
(trecători beau apă din gândurile tatălui meu <br />
cu care el mâhnirea şi-a ucis <br />
umbra peste care se născuse zeu) <br />
în aspră muţenie s-a zidit pe sine <br />
<br />
4. <br />
eu port straie de frunze ornice de piatră <br />
vestesc trecerea mea către lume <br />
îl ştiu cum pe cer în fiecare seară sădeşte o pădure <br />
(încât a acoperit zările dinspre apus) <br />
lui nu îi pasă că în casa pustie s-a întors cineva <br />
el nu aude pasul întors - pasul dus <br />
<br />
s-a împuţinat la trup tata <br />
(demult îl pândeam prin ochiul ferestrei) ninsori purpurii cădeau pe chipul său făcându-i-l sfânt <br />
<br />
5. <br />
mama îmi rosteşte numele <br />
sub boltă de păduri, Acasă <br />
peste aşteptări înfloreşte regina-nopţii <br />
să nu o atingi mamă îţi va lipi buzele <br />
îţi va face clipa amară mireasma-i nesăţioasă <br />
<br />
6. <br />
Oraşul este un câine imens încolăcit <br />
în jurul unor imense pietre <br />
pe care semnul lui Tartar le-a sluţit <br />
(de ce la auzul unor ţipete de păsări <br />
târându-se într-un zbor firav <br />
străinul îşi retează degetele <br />
îşi spulberă sufletul visul gângav) <br />
oraşul are străzi foarte lungi încâlcite <br />
are străzi pustii de la o vreme <br />
(în timpanele amuţite în răstimpuri <br />
svâcnesc glasuri siteave de sirene) <br />
<br />
<br />
oraşul este când şi când invadat <br />
de mii de fantoşe subţiri-incolore <br />
:anapoda grăbite străbat acelaşi drum <br />
respiră prin aceiaşi plămâni <br />
se trezesc adorm la aceleaşi ore <br />
<br />
7. <br />
Lasă omule lasă şi tu –pâlpâie în odaia transparentă <br />
un glas de femeie- mlaştina asta în care este greu să fii tu însuţi ne va lumina viaţa ce ne-a rămas )glasul mamei se înalţă peste lucruri în înoptate curcubee!!!) <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
FUGI IN MULŢIME <br />
<br />
<br />
mă lăsase singură sub linişti de spaimă <br />
(în toiul nopţilor rătăceam prin imagini <br />
surpate din cerul prădat), Ia-ţi symphonia <br />
şi fugi în acea parte a lumii unde paradoxul <br />
devastează încrederea ochiului desparte umbra <br />
de chipul sub care cineva îţi va spune rămâi <br />
<br />
<br />
în răstimpuri îl auzeam strecurându-se <br />
printre lucruri dându-le mii de sensuri, <br />
!Ia-ţi symphonia şi fugi în mulţime!<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
ÎMPOTRIVĂ-ŢI <br />
<br />
<br />
I. <br />
m-au strigat pe un nume la care nimeni nu <br />
se încumeta să răspundă m-au strigat <br />
dansând pe podele de jar m-au închis în nor <br />
de smerenii mi-au redat apoi libertatea fără de şansă <br />
în răstimpuri îmi şopteau numele adevărat <br />
fără să se teamă în numele morţii fără să <br />
înţeleagă cum mii de celule invocau urletul <br />
ultim urletul definitv urletul vieţii fără căpătâi <br />
<br />
<br />
<br />
II. <br />
a venit atunci la mine pe furiş Domnul meu <br />
l-am poftit să îşi lovească genunchii de piatra <br />
pragului l-am aşezat in lumina ferestrei i-am spus <br />
priveşte sărmanule strada plină de şerpi şi câini <br />
vagabonzi stai până se face noapte târziu rămâi<br />
toată viaţa ascultă muzica ce curge spre cer <br />
deşiră-ţi durerea dacă există ai dreptul să îţi ascult <br />
prefăcuta tristeţe cum se destramă sugrumându-mă <br />
sugrumându-te, Urăsc materia vie încerca să îmi spună. <br />
Atunci sângele meu se preschimbă în nesecate fântâni <br />
hrănind bietele vietăţi tălmăcite în ascuns (,!Priveşte <br />
sărmanule în ochiul meu robit de o dragoste neagră) <br />
el rămânea în cele din urmă tăcut <br />
<br />
<br />
III.<br />
i-am înjunghiat aşteptarea lacrima <br />
i-am băut m-am confesat am spart <br />
zidurile clepsidra crusta orgoliilor <br />
sale fără de ţărmuri mii de icoane false <br />
i-am arătat şi el a început <br />
să se teamă Doamne clipele sale întunecau <br />
odaia, Naraţiile pereţilor păcătoşi!<br />
<br />
<br />
<br />
IV. <br />
ei bateau cuie în tâmpla mea: totul este limitat <br />
vream să le spun ei băteau cuie şi parcă <br />
nu doreau să mai plece, vârtej de frunze! Pâclă <br />
verzuie voci îngenunchiate trezite la viaţă <br />
în virtutea împotriva aidoma confuziei, Trăiască <br />
umbra şi colbul Trăiască lenea şi ura şi semnul <br />
degetului arătător Trăiască şerpii şi câinii <br />
vagabonzi potăile vieţii Trăiască spaima şi frica <br />
mă trezeam bâiguind LOR fie-le Doamne somnul <br />
liniştit pentru ziua de mâine <br />
<br />
<br />
<br />
V. <br />
Domnul meu adormea lângă umărul meu <br />
graniţa mea iluzoria mea definiţie sprijinit <br />
în faţa migraţiei subţiri a cuvintelor mele <br />
orizontale, Deşiră-ţi partea ta de durere dreptul <br />
tău la clătinare dreptul tău la bucurie, cel care<br />
minte a devenit mai preţios decât cel care vrea<br />
să ştie spunea îl mângâiam cu nespusă răbdare<br />
el mereu altul se bucura cu nespusă gravitate, <br />
Metamorfoza aceasta mă scoate la răscruce <br />
şovăia bocetul său mă ridica făţiş împotrivă-i <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
TRISTE ÎMPĂRĂŢII DE LUMINĂ <br />
<br />
trăiam în hăţişuri de purpură fiecare <br />
clipă o închinam celui devorat de uimire, <br />
asuprit de ura decenţei strălucitoare – <br />
ţărm fără nume val ce te înşeală te înghite <br />
te poartă în ţinuturi unde văpaia indiferenţei <br />
ucide îl regăseam în răstimpuri pe o stradă <br />
cu nume ilustru culegea umbre melancholii <br />
gândeam că îmi caută rugul că totuşi <br />
<br />
cineva l-ar putea îndemna să uite visul arderii <br />
mele visul hăituit de contraste mi-ar fi putu porunci <br />
să încetez jocul de-a clipa închisă în grădini <br />
de miosötis să mă pierd în vârtejul celor de pe urmă <br />
înţelesuri celor de pe urmă triste împărăţii de lumină <br />
<br />
<br />
<br />
PLOAIE AMARĂ <br />
<br />
am iubit toată viaţa puterea cuvântului doar <br />
puterea cuvântului cu ea am cucerit imperii <br />
de nelinişti pe care le-am ascuns le-am dăruit <br />
statuii de bronz din colţul odăii am iubit <br />
toată viaţa câinele alb cu ochi de opal drept <br />
hrană i-am dat negura pasărea fricii şi câinele alb <br />
a tot râs a tot tăcut el ştia ce uriaş este preţul <br />
tăcerii ce simplu se întunecă în Ţinutul <br />
uimirii ce înseamnă să nu pui întrebări <br />
<br />
câinele alb creierii şi-a zdrobit de zidul <br />
dintre mine şi lume sub o ploaie amară <br />
<br />
Bertea, 25 mai 1993 <br />
<br />
<br />
<br />
JUGUL TĂCERII <br />
<br />
am crezut în tăcerea de aur am pândit-o în ascuas <br />
am privit-o în ochi mult prea des astăzi nu <br />
o mai ştiu pe de rost jugul ei l-am ştiut l-am ales <br />
am crezut în tăcerea mai aspră ca visul mai rece <br />
ca nopţile ce curg printre ziduri ochiul ei <br />
m-a surprins peste ani m-a trădat <br />
<br />
Ploieşti, 22 mai 1993 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
CĂLCÂIUL <br />
<br />
m-am înfricat mai întâi de toate m-am lăsat umilită <br />
am tradus zuciumul neauzt nevăzut apoi m-am lăsat <br />
umilită, Călcâiul şiut mă apăsa pe creştet, Minune <br />
a clipei imense -strigam- minune a vieţii Cine <br />
a inventat apăsarea cine a inventat Creatorul <br />
de Genii –pretinsul ani în şir a plouat alb –dinspre vis <br />
da tocmai dinspre vis!!!- a plouat alb peste viaţă <br />
peste clipa în care Călcâiul l-am tot mângâiat <br />
cu aceeaşi asprime, Tu ştii doar că mă poţi ucide – <br />
îi spuneam aproape râzând- în această bogată lumină <br />
<br />
Prea multă linişte- striga cel care<br />
îmi punea Călcâiul pe gură <br />
<br />
<br />
Ploieşti, 20 octombrie 1993 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
VISUL <br />
<br />
braţ pentru braţ cuvânt pentru cuvânt fobie zâmbet <br />
circumstant visul dintre visuri întotdeauna încă <br />
nebăut ceaiul dimineţilor întotdeauna amar nimic <br />
nu te aduce în stare să accepţi libertatea nimic <br />
nu îţi ia din speranţa de a trece dincolo <br />
de ţărm dincolo de ape unde să poţi <br />
<br />
asculta vuietul aspru al vieţii <br />
<br />
reprobatoare imagini se nasc continuu <br />
sub ochii tăi sătui de atâtea înţelesuri <br />
de răceala pietrei de înaltul firesc <br />
al zidului de liniştea odăilor goale <br />
cineva uită <br />
<br />
<br />
întotdeauna cineva uită <br />
cineva vine şi pleacă <br />
braţ lângă braţ cuvânt <br />
lângă cuvânt visul <br />
dintre visuri nebăut întotdeauna <br />
<br />
Ploieşti, 11 noiembrie 1993 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
OBRAZ <br />
<br />
obrazul pălmuit cu atâtea nopţi obrazul <br />
sărutat cu atâta vină l-am lepădat în palma <br />
lui de aur, Cu tine du-l i-am spus Cu tine du-l <br />
până la moarte eu l-am purtat atâta vreme cât <br />
<br />
în râpe albe am să-l arunc zicea <br />
o viaţă mai amară decât viaţa ai dobândit <br />
cu truda ochiului încarcerat şi-a mâinii slute <br />
<br />
în locul tău altcineva n-a încăput până târziu <br />
în tâmpla ta altcineva n-a stăruit până în zori <br />
ploile verzi nu au cules din veştile trădate lent <br />
decât obrazul izabel –mască ascunsă printre umbre <br />
<br />
cu tine du-l până-n Cetatea Ruşinii şi dă-i viaţă <br />
<br />
<br />
Ploieşti, mai 1992 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
RUG <br />
<br />
el umblă desculţ prin odăile tale nu poţi crede <br />
că se apropie de fiece lucru şi pe tine te vede <br />
nu poţi crede doamne că el numai pe tine cu ochii <br />
întredeschişi în preagreaua lumină de care eşti <br />
robit te vede (plânge în hohote sau râde ca un <br />
blestem sfărâmat în ascuns îl ştiu eu) –piatră <br />
arsă de soarele împuţinat egoist <br />
<br />
el dă foc micilor tale palate se ascunde apoi <br />
tocmai în inima ta, Cine eşti clipă de clipă <br />
te întreb Cine eşti – îl atingi în răstimpuri şi nu <br />
poţi crede că el îţi este în preajmă Cine eşti cum <br />
te ridici în afara lumii pe care o negi şi în care <br />
nu-i loc de răgaz de odihnă de foame şi sete <br />
<br />
el nu vrea să îţi vorbească or noaptea târziu <br />
dincolo de somn şi dincolo de imense- <br />
le podele de fum în vârful picioarelor te strecori <br />
tocmai în inima lui şi Doamne ce îţi este dat să auzi <br />
murmur pierdut foşnet abject, Părăseşte-mă <br />
părăseşte-te astfel vei avea măreţia de a crede în mine <br />
<br />
spune el omeneşte ţie îţi sunt părinte fiul <br />
din scutece Rugul <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
DESLUŞIRE <br />
<br />
un străin se cuibăreşte în noi în fiecare <br />
pe ascuns, Să ne refuzăm pe noi înşine <br />
să ne târâm de-adevăratelea să ne căim <br />
după focul zdrenţelor să ne zdrobim capul <br />
de pereţii încăperii străvezii. Suntem <br />
improvizaţi covenţie şi ruşine!!!- mlaştină <br />
deocamdată fantoşe ici colo (o pipă arzând <br />
singură pe masa din colţ departe pe străzi <br />
mii de chipuri ale aceluiaşi chip) un străin <br />
se apropie se cuibăreşte în noi <br />
<br />
să ne desluşească <br />
<br />
<br />
Ploieşti, 4 august 1990 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
AŞTEPTÂND PE ALTCINEVA <br />
<br />
întotdeauna aştepta pe altcineva cu graba <br />
învinsului-neînvinsului gloria definită <br />
abstract se strecura într-însul îl tulbura <br />
îl spulbera târziu între pământuri şi cer <br />
întotdeauna el se uimea de noul său chip <br />
se întorcea ades mă îndura privea tăcea <br />
îndelung cuprins de o spaimă antică <br />
<br />
întotdeauna aştepta pe altcineva <br />
<br />
<br />
Ploieşti, azi <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
AŞTEPTAREA DREPT SCUT <br />
<br />
către zori din singurătatea ta mă auzi <br />
sorbind că ea nu îmi mai este de ajuns <br />
mă prefac sub tâmplă o linişte stacojie <br />
îţi aştern viaţa cerşetorului adormit <br />
pe o stradă cu nume de zei ţinutul <br />
robit în care până şi frunzele au uitat <br />
să mai cadă, Îţi poruncesc să umbli <br />
desculă prin râsetul lor nisipos cerul <br />
fânâna Ochiul lui Dumnezeu te-au tot <br />
plâns în tine au strălucit ruşinea <br />
iubirea şi frica deopotrivă scuipând <br />
faţa lumii mânjită de împăcare curândă <br />
(arbori se izbeau de o ploaie amară <br />
neguri se surpau într-un vis amăgit)<br />
<br />
astfel a apărut în viaţa ta scârba <br />
iertarea vegherii focul zdrenţelor <br />
nemiloasă aşteptarea <br />
<br />
îţi vor rămâne drept scut <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
SINGURA CASĂ PUSTIE ÎN ORAŞ <br />
<br />
<br />
astăzi plouă este o linişte <br />
absurdă în lucruri altădată <br />
ar fi scheunat în oasele mele <br />
un câine acum imaginea lui <br />
se rostogoleşte într-un colţ <br />
de odaie, Intră Domnule Câine <br />
să ascultăm ornicele de piatră <br />
<br />
între patru pereţi ucigaşi <br />
<br />
trebuie să fii tare fericit <br />
casa aceasta este singura <br />
casă pustie în oraş <br />
<br />
<br />
<br />
NEOBIŞNUIT CARNAVAL <br />
<br />
alunecă prin spatele umbrei tale infatuat <br />
străinul ploi nevăzute în nevăzute trupuri sfârşesc!!! <br />
<br />
îi eşti călăuză prin seri <br />
zdrenţuite într-o lume ciobită <br />
ca o gură de şarpe se deschide <br />
amurgul înghiţindu-l pentru totdeauna <br />
pierzându-l) bolţile vieţii îţi strigă <br />
în surpare Mai ştii care este oglinda <br />
ta oglinda lui oglinda lumii <br />
<br />
!!! destine confundate într-un neobiţnuit Carnaval <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
MLAŞTINĂ DE PURPURĂ <br />
<br />
în toate nopţile acestor ani am stat <br />
la pândă cărări sălbatice cu râsetul <br />
lor îmi asurzeau rătăcirea <br />
<br />
am ucis liniştea am aruncat năvodul <br />
în ochiul drumeţului grăbit, În peştera <br />
aceasta doar tu nu vei mai putea trăi <br />
spunea călătorul fugind mai departe ploi <br />
incerte îmi spulberau haosul trudit descoperind <br />
semne cândva ucise de chiar ţipătul vieţii <br />
<br />
un veşnic amurg o veşnică plecare, Marea mea <br />
dragoste toată viaţa confundată cu marea mea ură <br />
răbdătoare ciobită vei putea străbate hăţişul luminii? <br />
<br />
umbra mea îmbrăca un trup smuls din oglinzi <br />
dispărea pentru o vreme lăsându-mi visuri de argint <br />
se întorcea când şi când, Rămâi în mlaştina aceasta <br />
de purpură în care nu mai ştii să poţi fii tu însăţi <br />
<br />
<br />
Ploieşti 22 mai 1992 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
GÂNDUL CER DE HÂRTOAPĂ <br />
(sinea sinele şi eul) <br />
<br />
câinii de zgură pe urmele tale scânceau <br />
te mistuiai amarnic în ploi (îţi duceai <br />
pe umeri istovit cerul împroşcat cu noroi!) <br />
tăcerea ţesea în fereastră pânze de păianjen <br />
singur te afundai în durerea unor cuvinte eu <br />
într-o linişte fără de margini mă abăteam şi <br />
erai risipit în mâhniri sinea mea sinele meu <br />
<br />
şerpi de smoală în urcuş se târau pe un zid <br />
<br />
îi priveam <br />
îi ştiam eu <br />
îi ascultam şi parcă <br />
te auzeam, E gândul <br />
Doamnă perfid!!! <br />
<br />
ploua cu zgomot de chei aruncate in apă <br />
iti duceai pe umeri drumul stâncos înserat <br />
prefacut gândul ca o hârtoapă se adâncea <br />
în carnea ta înverşunat <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<b>RĂMÂI SEARA ÎN GENUNCHI <br />
<br />
<br />
cineva tot timpul îţi ia din uimire salvând <br />
jocul molatic al mâinilor care îţi vorbesc <br />
pe îndelete sub sindrofia fumului de ţigară <br />
în seara ce acoperă urletul incontinuu din tâmpla <br />
ta din sufletul tău –oraş ruinat cu gări ticsite <br />
de crepusculi căpătâiul, Roagă-te să ai o umbră <br />
a ta care să poarte numele tău <br />
<br />
să ai o umbră a ta care să te apere de ţipătul <br />
vieţii să nu aştepte la uşi transparente închise <br />
să nu muşte din carnea ta pe care să o iubeşti <br />
ca pe propria ta Mamă să ai o umbră a ta <br />
care să se sfiască de păcatele tale, !!!Rămâi seara <br />
în genunchi şi ascultă durerea cum se scurge pe ziduri <br />
<br />
<br />
</b><br />
<br />
<br />
<br />
ULTIMUL TĂU ROL <br />
<br />
ai putea ucide umbra care îţi râde în faţă, Iahve <br />
îi spui. şi te opreşti. plecându-ţi capul râzi taci <br />
păşeşti auzi totul, Ne cunoaştem pare să îţi spună <br />
Ne cunoaştem îi spui irepetabilă singurătatea <br />
ta m-a născut absenţa ta mă ucide în somn <br />
<br />
Iahve!, o strigi ea se ridică te rostogoleşte <br />
peste lumina unui ochi de fereastră. Hăţişuri <br />
dimineţi friguroase totul este atât de fals <br />
cobori din tine abătut: Ultimul tău rol!!! <br />
<br />
Ploieşti, 19 iulie 1991 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
CHIP DE FEMEIE <br />
<br />
Alteori aproape de tâmplă <br />
O respiraţie caldă mai simţi <br />
Nici licărul ochiului nici <br />
Sufletul dezgolit fără cheie <br />
<br />
Te risipeşti <br />
<br />
or nu poţi să mai uiţi că <br />
singurătatea are chip de femeie <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
TRECEREA ÎN CHIP (I) <br />
<br />
în zilele de senină singurătate în cuvinte- <br />
le voastre mă îmbrac rătăcesc aşa <br />
pe străzile unei neştiute sărbători <br />
<br />
dau bineţe ochilor cameleonici câinilor <br />
de zgură păsările ciobite lucrurile înfricate <br />
de necuviinţa chipului meu născocit <br />
se ascund în nefireşti culori <br />
<br />
în zilele de senină singurătate <br />
<br />
<br />
Ploieşti, ianuarie 1990 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
TRECEREA ÎN CHIP (II) <br />
<br />
îţi vor acoperi privirea când tu <br />
vei trece în chipul meu nimeni să nu <br />
te recunoască spuse cel care îmi pândeşte <br />
mişcările ecoul naşte păsări de pradă <br />
îţi sfârtecă faţa mâinile creştetul <br />
<br />
e visul îi spun e visul a rămas în oglinzi <br />
spânzurat orbindu-mă e visul <br />
<br />
oameni singuri îmi zice oameni singuri <br />
pe care adeseori cu nepăsare <br />
în urmă-ţi i-ai lăsat oameni <br />
cu mii de feţe fiecare <br />
păsările acestea cărora <br />
drept hrană le-ai dat clipele tale <br />
<br />
sensul cuvâtului trădat <br />
<br />
<br />
<br />
TRECEREA ÎN CHIP (III) <br />
<br />
a trecut în chipul meu de piatră strada <br />
pustie fantoşele-i cu ochi de mătase <br />
privirea învinsă a celui singur <br />
atingerea pleoapei ierboase, nu <br />
mă mai recunsosc nu te mai recunoşti <br />
în întinderea de nelinişti umbroasă <br />
<br />
sunt aidoma ochiului de fereastră de Acasă <br />
<br />
dintre imaginile vegheate cu propriile-mi <br />
degete alungate din vis cineva mă numeşte <br />
ca pe o întrebare fără stâmpăr, Eşti şipotul <br />
-îmi spune- din abis în tăceri mă închid <br />
<br />
sensul clipei să pot să-l răscumpăr <br />
<br />
<br />
Ploieşti, martie 1992 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
PE JUMĂTATE TU ÎNSUŢI <br />
<br />
aveai iernile tale fântâni cu jugaştri <br />
hăţişuri rogvaiv în care puteai să ucizi <br />
spaima păienjenişul ceasornicelor <br />
în care îţi rătăceai aşteptarea cântecul <br />
ploii pe streşini ţipătul ierbii în inima <br />
ta se stingea aveai odaia ta în care puteai <br />
să te bucuri în care puteai să renunţi <br />
în care erai jumătate om jumătate <br />
piatră de râu mâinile tale atârnau <br />
pe marginea patului trupul tău atârna <br />
în oglinzile reci ale lumii hrănind <br />
fără noimă vietăţi pripăşite alteori <br />
<br />
urcai către lună şi soare puteai să râzi <br />
jumătate om jumătate praf şi pulbere <br />
<br />
abia pe jumătate tu însuţi <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
INIMA MEA SĂ NU O IERTAŢI <br />
<br />
de aici dintre îndurări-neîndurări peste umărul <br />
foarte înalt vă priveşte fiinţa mea dintre arborii <br />
sfinţi dintre –fără greş- trădările firii dintre <br />
miile de legi interioare miile de legi interzise, O! <br />
urmă de lumină fericire fără ţărm dogită şarpe <br />
transparent zid către golurile lumii urcând sărmană <br />
viaţă ce ne cuprinde pe fiecare în parte ce nu <br />
ne iartă pentru nimic în lume complice <br />
la oprobii rug aprins –imagini ciobite <br />
trăirile noastre întoarse din drum <br />
<br />
inima mea pământ reavăn frunză plutind cosmic <br />
nedumerire încântare grea îndurare de voi <br />
trasă la sorţi trasă pe sfoară inimă prefăcută <br />
bolnavă de lumi ireale ucigaşă în fond ţărm de visuri <br />
tremurând precum mâinile cerşetorului din colţul <br />
bisericii albe din piatră de stâncă ninsoare <br />
de-o clipă, Inima mea să nu o iertaţi să nu o iertaţi <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
EU SĂ GREŞESC ŞTIU CEL MAI BINE <br />
<br />
1.<br />
teascul amărăciunii seri chircite reflexul tăcerii <br />
schivnicia nerecunsocută iar tu priveşti în gol şi <br />
dacă abia mai simţi o urmă de lumină căzând <br />
pe faţa mea pieziş ai putea crede ai putea uita <br />
că eu să greşesc ştiu cel mai bine <br />
<br />
2. <br />
dincolo de trup <br />
o magherniţă roşie <br />
sfori de fildeş <br />
pripoare vietăţi <br />
cărora abia le poţi <br />
da un nume <br />
oameni impuşi <br />
oameni experimentaţi <br />
păpuşi de pluş!!! <br />
<br />
existenţă bâiguită sâsâitul unui claun peste <br />
toate acestea, ce amar gust are libertatea <br />
<br />
3. <br />
un câine învârtindu-te în jurul cozii te uimeşte <br />
liniştea ce zace în tine legată în lanţul de argint <br />
al stângăciei te îndeamnă să te uiţi pe tine <br />
<br />
<br />
4. <br />
tu îţi plimbi prefăcut mâinile peste umerii mei tu <br />
mă ierţi eu să greşesc ştiu cel mai bine <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
ŢI S-A IERTAT TOTUL <br />
<br />
! ţi s-a iertat totul de la patima izvorâtă <br />
din ruinele serii pacea zăvorului tras <br />
ceasornicul cu înmiite glasuri izabelul obrazului <br />
chaosul tâmplei până la râul luminii albia fiorului <br />
subţiat Corint despletit în valul furiei schisma <br />
otrăvii şi-a mierii, În fiece zi tu alegi ascunzişuri <br />
prădate descântece oarbe frânturi de imagini <br />
sperate zvântate la jarul munciunii agoniile <br />
vinei firul mocnirii sabia ochiului întredeschis <br />
<br />
totul pe îndelete ţi s-a iertat de la câinele <br />
ce seamănă pe zi ce trece tot mai mult cu stăpânul <br />
său credincios şerpii lui Galilei fanatasmagoriile <br />
tale absenţa marasmelor în faţa pragului rece <br />
până la blestemul din care te tragi mânia ce rupe <br />
cuvinte înghite presimţirile tainiţa orgoliului <br />
ticluită îţi izbeşte bărbia cu şoapte greoaie <br />
<br />
<br />
<br />
ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ RÂD <br />
<br />
într-o casă <br />
imensă aştepţi <br />
<br />
în prima odaie lumina-i înaltă, E’naltă <br />
lumina îţi zici ca şi cum ai vrea să afli <br />
curând din gura lui adevărul el va trebui <br />
să apară muritorii de rând vor cânta <br />
pentru moarte el va trebui să apară <br />
<br />
or despre clipa mai amară ca viaţa <br />
îţi va vorbi îndelung, Învaţă-mă să râd <br />
de cei singuri îi spui şi rămâi <br />
aşteptând într-o casă imensă <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
LUPTA CU RÂSETUL (I) <br />
<br />
<br />
învaţă-mă să râd de clipa în care poţi uita <br />
totul de serile sinucigaşe îngropate <br />
în aşternutul vieţii pline de visuri şi vise <br />
reci de cei ce se târăsc în ochiul lumii învaţă-mă <br />
să râd, O! clopotul din tâmplă! fântânile iernilor <br />
stacojii nămolul din care ne înfruptăm cine se închide <br />
într-un om singur care fără tăgadă toată viaţa <br />
şi-a ţesut liniştea în graiul unei lumi fireşti cine<br />
urăşte hăţişul aşteptărilor amalgamul iertărilor <br />
<br />
învaţă-mă tâlcul luptei cu râsetul <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
LUPTA CU RÂSETUL (II) <br />
<br />
în tine lumi zdrobite se închid întrebările veşnic <br />
iureşul vieţii imensa răceală obsesia paşilor subţiri <br />
ce trec peste oglinzi dincolo glasuri mocnite <br />
dincoace storul căzând fără să fie atins <br />
<br />
un clocot de pietre în râu va pune capăt <br />
zilelor tale totul se preschimbă sub mâneca<br />
însingurării gândului până şi noaptea asta <br />
de aur până şi lupta cu râsetul <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
VIAŢĂ INTERZISĂ(I) <br />
<br />
1. <br />
ce te-ar mai putea interzice serile <br />
chircite răceala odăii desprinzându-se <br />
zgomotos alungându-te, Eu văd în tine <br />
un reflex al tăcerii un gând risipit ca atunci <br />
când prin păduri jilave ochiul meu <br />
se prelungea nefiresc aşteptându-te <br />
<br />
2. <br />
ţi-ai mai putea plimba mâinile peste <br />
umerii roşi de ploi şi priviri împietrite ai <br />
mai putea îngădui lumina prelingându-se <br />
lin pe obrazul leucemic clocotul morţii care <br />
scuipată în ochi mai înverşunat se arată <br />
<br />
taina refuzată din care se înalţă teascul fericirii, <br />
Domane te-i uitat din greşeală pe tine altceva <br />
născocind dulce paradigmă predestinare <br />
schimonosită viaţă interzisă!!! <br />
<br />
<br />
3. <br />
orbul îşi înmoaie degetele în sângele tău <br />
desenează pe ziduri lumina anevoios <br />
paradox ucigaş el poartă straie lungi <br />
de singurătate pleacă şi vine din pustiu el <br />
şi-ar fi putut da foc Cinstea şi Ruinea sunt <br />
puse la acelaşi zid Mlastină e tot ce se arată <br />
<br />
4. <br />
O!sfântă monotonie căldură de amiezi praf <br />
şi pulbere fior de amărăciune viaţa aceasta în care <br />
<br />
se trage cu tunul din toate colţurile lumii răgaz <br />
sfâşiat linişte strigată hohot de râsete învinuire <br />
zăbranic rămăşaguri peste toate acestea am putea <br />
tropăi am putea privi peste umăr <br />
<br />
<br />
5.<br />
viaţa aceasta cu surâs sardonic ne priveşte <br />
peste umerii săi peste umerii noştri atinşi <br />
neatinşi aduşi peste ani, Viaţă de câine <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
VIAŢĂ INTERZISĂ(II) <br />
<br />
ţi-a rămas doar clipa mai grea decât umbra <br />
degetului arătător decât rânjetul celui care în fond <br />
minţindu-te se minte pe sine iubirea ascunsă ce învie <br />
doar ochiul şubred, Tot mai rară este trecerea <br />
către lume a celui singur şi aspru ca vântul <br />
de toamnă târzie obrazul lui răsună-n amiezi <br />
dezmăţat de la o vreme chircit doar vuiete <br />
rămân în noaptea în care el vrea să se stingă <br />
un râu de prăpăstii îţi intră în tâmplă o fără <br />
de margini dragoste demodată – beznă şi tu <br />
dansezi pe sfori de păianjen şi el te uită <br />
sub clipa mai grea decât umbra orbazului pustiit <br />
mai grea decât mlaştina unei vieţi interzise <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
ÎNHĂMAŢI LA NĂDEJDI <br />
<br />
sub zidul acesta am cules ouă de păianjen <br />
ni le-am prins pe trup armură şi coroană <br />
lumină şi plânset iadul raiul vieţii înfăşurat <br />
desfăşurat clipe adeseori cuprinse de flăcări <br />
<br />
întotdeauna liniştea se sinucidea la ceasul <br />
înveşmântării de seară, Să ne alcătuim <br />
o lume a noastră oarbă malefică sub zidul <br />
acesta am putea străluci înhămaţi la nădejdi <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
FALSĂ EXPERIENŢĂ (I) <br />
<br />
plouă ca iarna, Lungi îmi sunt clipele plouă <br />
ca atunci când nu mai puteai uita cineva pe furiş <br />
intra pe străzi fără nume în tihna clipelor tale, Nu <br />
există nădejdi doar un fel de a te sprijini <br />
pe aşteptare tu rămâi astfel ticsit de muţenii <br />
<br />
această îndelungă ruşine îţi iartă puterea <br />
de a privi cu spaimă străinul cum puterea <br />
de a privi cu spaimă străinul îţi iartă <br />
această îndelungă ruşine plouă ca iarna <br />
<br />
vom învăţa să fugim înainte de a învăţa <br />
să fim orbi vom învăţa să ucidem clipele <br />
totul este simplu ca într-o falsă experienţă <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
FALSĂ EXPERIENŢĂ (II) <br />
<br />
pune-i tu în locul mâinilor aripi de pradă <br />
bucură-te că în obraz nu îţi rămâne o umbră <br />
că nu există cineva care să se poată mira <br />
priveşte-l apoi prin oarbe ferestre ascultă-l <br />
cum invocă sborul cum şchiopătează <br />
<br />
dragostea ta câine dresat <br />
răscolind printre legi- <br />
le interioare sub agonia<br />
sacrificiului de a nu înţelege<br />
nimic nemaiputând să te cerşească <br />
printre frânturi de silabe <br />
acestei vieţi acestei false experienţe <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
NIMENI ÎN CELE DIN URMĂ NU ÎŢI ACOPERĂ FAŢA <br />
<br />
în această noapte de piatră definită <br />
abstract un străin îmi arată fereastra <br />
de la capătul zilelor mi-ar putea <br />
asculta tropotul inimii –din vecini- <br />
pe podele dansând până târziu nimeni nu <br />
te precede nimeni nu îţi acoperă umerii <br />
spaima intră în viaţa ta blestemând <br />
mângâiere bâiguială este înlăuntrul fiinţei tale <br />
<br />
ploile aşteaptă nu mai ştiu şi nu mai ştie <br />
cine pe cine aşteaptă cine pe cine trădează <br />
străzile plutesc în eter cartiere necunoscute <br />
ard dureros sub paşii cerşetorului fascinaţi <br />
este tot ce poate defini fericirea <br />
<br />
Uşa deschide-o să intre lumina dinstre Zenit inima <br />
să o ia la goană pe scările vechi rostogolindu-se <br />
surd să fii singur în fond să fii singur <br />
este unica necruţare când noaptea este <br />
şi ea pe sfârşite,O! nimeni <br />
nu îţi acoperă faţa! <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
DESPUIAŢI FIRESCUL <br />
<br />
de păsări putrezind în văzduhuri mă tem <br />
cel mai mult astăzi când tu pleci şi când <br />
din braţele mele neputincioase se înfruptă <br />
priviri false încercănate astăzi când străzile <br />
se surpă în cântecul muţilor surzilor <br />
<br />
de genunchii unui străin zdrobiţi de piatra <br />
pragului meu mătem cel mai mult creşte <br />
în mine amiaza cu răcori de iederă pripăşită <br />
<br />
ar putea striga cineva uneori, Despuiaţi <br />
firescul de el mă tem cel mai mult <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
PROCESUL GENIILOR <br />
<br />
căci eu îngenunchiată aici când rătăcit printre zei <br />
te ştiam învăţam în fond să urăsc posibilele <br />
întrebări imposibile astăzi plâng şi adun <br />
nesperatele ursuze răspunsuri: ochiul ferestrei <br />
din visele tale în visurile mele se închide şi strig <br />
<br />
îngenunchiată aici când rătăcit printre zei <br />
te mai ştiu şi învăţ să greşesc (ce fericire buimacă <br />
ce vuiet când tu ai putea fi aici ai putea asculta <br />
durerea pripăşită cum şerpuieşte pe pleoape- <br />
le mele cum norii se abat sub ungherele clipei) <br />
<br />
te ştiu eu, Domnule, tragi storul şi plângi <br />
ca bătrânii răpuşi de orgolii înconjurat de <br />
măştile casei tale legate la gură legate la ochi <br />
te ştiu eu tragi storurile şi ai vrea să uiţi totul <br />
<br />
aici posibilele întrebări imposibile putrezesc <br />
în eter neîntinate dincolo de ele se pune la cale <br />
procesul geniilor, Te învârţi între ziduri de ceară <br />
- îmi spui uimirii îi rupi din uimire pe când <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
POESIA VA RĂSCOLI PĂMÂNTUL <br />
(Închinare I) <br />
<br />
dacă la noapte cineva pe un cer <br />
încremenit în linişti de purpură <br />
va sădi curcubee dacă ucigaşul <br />
îţi va înnumăra clipele la ceasul <br />
primilor zori Poesia te va culege <br />
<br />
din cenuşă de frunze, O! Triumf <br />
al pedepsei lăuntrice iertare <br />
a durerii fugă de sine -Poesia <br />
va robi clipa vehemenţa iubirii <br />
fărâma de viaţă ce ţi-a mai rămas <br />
va răscoli pământul apele cerul <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
TURNURI DE FUM <br />
(Închinare II) <br />
<br />
ce uşurare să fii o fiinţă ghemuită deasupra <br />
vieţii părăsite arbore înlănţuit de iederi <br />
ucigaşe cumpătul negurii să îţi biciuie ochiul <br />
să îţi macine fibrele, Urăşte-ţi simţurile cuib <br />
de cuvinte sărace speranţă zdrobită iubire furată <br />
<br />
pe un cer despuiat de firesc strigătul mut va sădi <br />
curcubee umbra îţi va fi aruncată în cenuşă <br />
de frunze în prăpăstii de purpură triumful pedepsei <br />
iertarea durerii fuga de întrebări vehemenţa mirarea <br />
răscoli-vor pământul şi cerul neîngenunchierea <br />
minciuna orbirea spânzurate vor fi în turnuri de fum <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
SINGURĂTATEA <br />
<br />
1. <br />
ei ştiau că singurătatea este un câine în care <br />
poţi lovi cu piciorul în timp ce el te fixează <br />
cu ochii goliţi în timp ce gura ta în loc să latre <br />
sângerează iar tu porţi toată viaţa cu tine umbra <br />
câinelui porţi dragostea pentru umbra aceasta <br />
un timp până uiţi până ce scârba devine <br />
aşternutul vieţii tale dar ce om mai este acela <br />
Doamne care nu a învăţat strigătul, Ei ştiau că <br />
singurătatea este când acolo departe între străzi <br />
nişte arbori leagănă anevoioase umbre din care <br />
poţi smulge cu privirea când şi când chipul <br />
aşteptat chipul cunoscut necunoscut întotdeauna <br />
potrivnic îl înşfăci pentru tine îl păstrezi în ascuns <br />
în marasme asta credeau ei că este singurătatea <br />
<br />
<br />
<br />
2. <br />
ei ştiau că singurătatea se vinde şi se cumpără <br />
oricum cu clopotul nopţii care înghite străzile <br />
trupul trădat totul or singurătatea a lehuzit <br />
o vreme şi-a arătat dinţii liniştitor strălucitori <br />
i-a privit în ochi a scuipat cenuşă peste ei a plecat <br />
s-a întors s-a tot întors (adeseori luând drumul <br />
blestemului) i-a călcat în picioare le-a năucit <br />
auzul şi văzul puterea înşelării de sine a dat <br />
foc oraşelor or în vreme ce trupurile lor <br />
se mistuiau în flăcări ei ştiau că singurătatea <br />
<br />
<br />
<br />
ŞOAPTĂ MOCNITĂ<br />
<br />
1. <br />
străzi pustiite în amiază în tine <br />
se închid şoapta copilului <br />
desculţ rătăcit obrazul îţi întunecă <br />
în tâmplele tale hămăie câinii <br />
vagabondând prin oraş (prin uşa <br />
odăii întredeschisă zei nevăzuţi <br />
cu propriile lor slute inimi aruncă) <br />
umbrele lumii sunt înseşi zidurile <br />
oraşului ce te înghite însăşi <br />
capcana păcătoasă în care <br />
cineva tot timpul te minte <br />
<br />
2. <br />
un şobolan te priveşte prin podeaua ticsită <br />
de ani, Spaima ta –spune el- se cheamă <br />
fericire de-o clipă se cheamă tăcere aspră <br />
ploaie pe creştet încremenire a nopţilor <br />
de hotar răvăşindu-ţi memoria şoaptă mocnită <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
TREMURUL OBRAZULUI TĂU <br />
<br />
vine cineva când şi când se aşează <br />
pe piatra pragului tău vorbeşte îndelung <br />
tace se năruie, Casa aceasta este<br />
toată un murmur casa ta este toată <br />
senină păienjeni sfioşi îţi ţes aşternutul <br />
<br />
abur de spaimă nopţi frânte în oglinzi <br />
zvârcolire incertă odaia ta poruncă şi mit <br />
râzi cufundat într-un scrin de opal <br />
cu migală te alcătuieşti pentru fiece clipă <br />
<br />
vine cineva te îmbracă în verde, Ceaiul <br />
acesta amar să îl bem împreună <br />
prefă-te că înadins străluceşti durerea <br />
este a ta blândă şi neasemuită <br />
ridicolă şi minunată creangă de sânger <br />
putrezind în eter durere scârbită <br />
<br />
siluete se subţiază la furişarea <br />
amurgului umbre firave plutesc <br />
între tine şi lume câinele cu priviri <br />
luminoase paradoxuri confuzii <br />
ruşine înceată. Vine cineva dintr-o taină <br />
şi dă în vileag tremurul obrazului tău <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
SORBINDU-ŢI ILUZIA <br />
<br />
<br />
m-au purtat prin oraşe unde plânsetul era interzis <br />
<br />
liniştea mea hrănea câini străvezii cu ochi <br />
de opal şovăieli pluteau în eterul trădat <br />
îndeajuns, Jocul acesta desţelenit opriţi-l <br />
striga Duhul Oraşului încetul cu încetul <br />
făptura aceasta chipul vostru a luat <br />
v-a adăpostit întotdeauna ci duceţi departe <br />
în pustiuri nopţile sale spânzurate de bolţi <br />
<br />
liberatatea mea se desprindea de mine otravă <br />
lucind într-o palmă răzleaţă rostindu-mă <br />
neînţeles, Jumătate viaţă-jumătate moarte <br />
întotdeauna nesfârşită negură gonită prin <br />
ţinuturi pustii bântuindu-mă sorbindu-ţi iluzia <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
VIS CU PĂSĂRI UŞOARE <br />
<br />
îţi cere ochiul să îi fie oglindă, de un vis <br />
cu păsări uşoare de un soare drămuit risipit <br />
într-un cer al nimănui mă tem cel mai mult <br />
<br />
un murmur abject bântuie lumea înfricată de măşti- <br />
le cu râvnă clăditede înseşi mâinile ei, Ce vuiet <br />
ce vuiet în inima ta pe jumătate aprinsă pe jumătate<br />
stinsă de un vis cu păsări uşoare mă tem <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
HĂŢIŞUL <br />
<br />
rămâi tu în carapacea ta bâiguiala ta, Bărbatul iubit <br />
în fiece zi părăsea femeia iubită îndoiala zăbranicul <br />
rămăşagul făceau pe unul dintre ei ferecat în lumină <br />
pe celălalt zăvorât în orgolii unul rămânea încremenit <br />
într-un colţ de cer celălalt era întotdeauna altcineva <br />
altcinea clocotul vieţii absurde stârnindu-le mâinile <br />
mute înnecate în pulberea albă a râului care încă <br />
mai curge printre cioturi de arbori ca o urmă de aripi <br />
<br />
O!-existenţă frustă confuză şi atât <br />
de jinduită în fond vei putea privi <br />
la nebunul oraşului cum va da foc vieţii <br />
propriei vieţi cufundându-se <br />
în hăţişul din care se trage <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
NOPŢI (I) <br />
<br />
<br />
<br />
o! Nopţile tale frânte în ţipete străvezii <br />
nopţile infernul gărilor plutind peste lumea <br />
alcătuită din paradoxuri chipuri şterse <br />
cu lacrimi atârnând în bărbie, Obişnuieşte-te <br />
cu viaţa aceata ocolită de adevăr alcătuieşte-ţi <br />
decenţa de care te poţi bucura <br />
<br />
înlăuntrul tău în afara ta o lume de sluţi de fonfi <br />
de inepţi o lume care aplaudă continuu ridicol <br />
până şi în nopţile tale cu feţe obliterate <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
NOPŢI (II) <br />
<br />
pietre de moară îngenunchindu-ţi <br />
tristeţea nopţile tale lungi ca visele <br />
clovnului alb din deschizătura ferestrei <br />
spre lume urmă de viaţă nopţile <br />
tale ca umbra câinelui de pază <br />
<br />
un cer alb în care aripi groase aduc spaima<br />
<br />
oriunde în lume un ins abătut se afundă <br />
în păienjenişul nopţilor sale am putea <br />
inventa cântecul lui de plecare pereţii <br />
lui de pământ în surpare fântâna lui <br />
cu cumpănă l-am putea inventa însuşi <br />
pe el în nopţile reci zidul peste sine <br />
tragând zidul care desparte satul de lună <br />
<br />
O!nopţile tale linişte subţire şi murmur <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
NEGURI <br />
<br />
într-o cuvenită linişte ei te aşteaptă <br />
în casa imensă tu vii îi priveşti <br />
peste umăr paşii ţi-i înnumeri <br />
<br />
ei lovesc tâmpla ta aproape senină <br />
tâmpla ta aproape murdară ai putea <br />
fi haina lor de sărbătoare visul<br />
răpus de lumina scursă în capcane <br />
libertatea lor ireală ei tac ei râd <br />
ei grăiesc omeneşte le cerni ziua <br />
noaptea chaosul, Luaţi în schimb <br />
viaţa mea definiţie cu care oricine <br />
îşi poate peria obrazul <br />
<br />
ei plâng neputincioşi în ascuns <br />
<br />
în tine se surpă oraşe de piatră ei <br />
sunt Doamne gândul trădat fastul trecerii <br />
apelor ce sapă în pustiuri departe ce sapă <br />
în suflete freamătul tău cer plin cu păsări <br />
pierdut fără îndoială în neguri <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
UMBRIRE <br />
<br />
şoaptă firavă inima risipită pe străzi îngropate <br />
în frunzele toamnei viaţă născută din visuri <br />
dantelate alungată îngăduită de făpturi născocite <br />
de cel care umbrirea şi-a lepădat-o în străine <br />
hârtoape şi prin nopţi a pornit-o agale,Viaţă <br />
târâtă prin colbul zilei fade împărtăşită şovăielii <br />
fiecare dar fiecare are Cornwallul său orbit <br />
de sterpe mâini trecere spre absurd alcătuită <br />
din paradoxuri O! Rugă împotriva legilor<br />
lăuntrice. Ai putea avea patul tău de paie <br />
cu şoareci transparenţi patul tău din marmură <br />
ai putea privi prin fereastra ascunsă perindarea <br />
gunoierilor zilelor mov nimeni nu se poate <br />
bucura de toate acestea nimeni nu poate <br />
scrijeli pereţii goi cu privirea doar râsetul <br />
ca un fum învăluie Ţinutul cârtiţe albastre <br />
îţi scurmă carnea îţi ling mâna invocând <br />
neputinţa priviri leucemice te ating <br />
şi o linişte bolnavă searbădă <br />
vremelnic cuibărită în obrazul tău <br />
<br />
<br />
Iaşi, martie 1990 <br />
<br />
<br />
<br />
PIPĂ FUMEGÂNDĂ <br />
<br />
mi-a privit îndelung mâinile cu o tânguire <br />
ascunsă buimacă, Să fim singuri spunea <br />
departe de zbaterea subţire a fantoşelor <br />
renunţării şi apoi mi-a dat foc <br />
să pot să uit Mitul Râsetului alb <br />
acest ultim five’o clock <br />
<br />
seara se ghemuia în pipa fumegândă <br />
<br />
<br />
<br />
DESPRE LOTUŞI <br />
<br />
chipul mi-l roade cu şapte guri apoi mă priveşte <br />
prin şapte oarbe ferestre de atunci ca pe o rugă<br />
numele în gând i-l repet, Trece umbra mea <br />
pe deasupra implorărilor tale desbrăcate scăldate <br />
în ploi de aur înghiţite în ruine -îmi spunea !Trece <br />
umbra neştiutului călător vroaim sa îi spun o aud <br />
cum strigă o aud ape amare se revarsă din visuri- <br />
le tale fluturi de zgură plutesc în eter ochiul lumii<br />
buimac se închide în ochiul tău stins, Despre lotuşi <br />
vorbeşte-mi despre lotuşi îi spun el tace eu <br />
îi înnumăr paşii el chipul mi-l roade cu şapte guri <br />
paşii mi-i înnumără eu ca pe o rugă numele <br />
în gând i-l repet mergem umăr la umăr prin hăţişuri <br />
soarele se cuibăreşte în noi vorbindu-ne despre lotuşi <br />
<br />
<br />
Ploieşti 11 august 1992 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
CERŞETORII DE APĂ <br />
<br />
iată sărutul în palma aspră a celui care a încercat <br />
să îţi risipească curajul de a te supune de a nu-ţi <br />
uita numele –otrava turnată de zeiţa însăşi <br />
în cupa de aramă iată-l pe cel care îţi plânge <br />
la căpătâi noapte de noapte, O mlaştină roşie ai <br />
ales veşnic dinspre ţărm vei asculta de acum <br />
<br />
cântecul cerşetorilor de apă <br />
<br />
<br />
Satu Mare, octombrie 1992 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
ELHAOS <br />
<br />
toamna este pe ducă, Aprinde-mi braţele <br />
la căpătâiul ei opreşte sborul sălbăticit <br />
aruncă văzduhul în fereastra mea amor <br />
păcătos rege fiu al ierbilor –toamna este <br />
pe ducă Elhaos nu mă mai iubeşti Chaque <br />
chose a son temps aruncă văzduhul <br />
în fereastra mea (casa bunicilor bântuită <br />
de o lumină amară va adăposti sicriul <br />
toamnei) chiar nu mă mai iubeşti <br />
<br />
<br />
Moreni, 24 mai 1983 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
NUMELE TĂU DESPLETIT ÎN PENUMBRE <br />
<br />
într-o lume de iubiri pământii <br />
cu ziduri de iederă pripăşită <br />
şi unghere în care până şi <br />
cherubii urăsc se însingurează <br />
strigă înfundat tu eşti exilatul <br />
destinului tău strămutat <br />
tălmăcit înadins înadins <br />
<br />
mama ta desculţă păşeşte <br />
pe un pământ ars al nimănuia <br />
Cine sunt aceşti zei care <br />
se târăsc pe culoarele deşertăciunii <br />
stârnind cuvinte ce au închis <br />
într-însele clipă cu clipă povara <br />
ta negura ochiului tău <br />
din icoane coboară false <br />
iertări tu priveşti făţiş liniştea <br />
zdrobită şi rece cum naşte <br />
fugari vinovaţi blestemând <br />
numele tău despletit în penumbre <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
NELINIŞTE ÎNTOARSĂ ACASĂ <br />
<br />
tropotul cerbilor îmi sfarmă liniştea în asfinţit <br />
un străin sluţeşte şoapta de singurătate <br />
privind peste umăr Poemul ce a amuţit <br />
în firele unui ochi de fereastră pe jumătate <br />
<br />
nelinişte întoarsă acasă peste pleoape- <br />
le tale grei ciucuri de rouă au căzut <br />
(ornicul naşterii tale în tâmple-mi răsună)<br />
<br />
priveşte-mi mâinile în freamătul lor sunt <br />
una aidoma unei cărări încâlcite <br />
cealaltă aidoma razelor târzii de lună <br />
<br />
eu mă ascund în sărbătorile serii nesfârşite <br />
lacrima cerbilor cade pe umbre de cuţit <br />
<br />
străinul cotrobăie prin lucrurile adormite <br />
deslegând semnul ploilor semnul rodului <br />
neobosit, Nelinişte întoarsă din singurătate <br />
ce umeri de mătase ţi-ai clădit <br />
<br />
<br />
<br />
SĂ MĂ NASCĂ <br />
<br />
sgomotul surd din tavan miezul de noapte arată <br />
se răscoală stăruie, Am privit-o îndelung pare <br />
să spună am privit-o eu în ochi îşi lăsase <br />
ghetele la uşă şi-a scos mănuşa roasă de ani <br />
cu degetele ei aspre de mamă să mă mângâie <br />
<br />
m-a primenit cu surâsul un foşnet în pieptul<br />
ei auzeam dorea să râdă de mine or nu mai <br />
avea puterea am ucis-o în ascuns? Am simţit-o <br />
cum se apropie de mine să mă recunoască <br />
<br />
mă iscodea din prea aspre unghere vrând <br />
să mă nască din nou <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
TATĂL MEU <br />
<br />
chipul tău îl recunosc doar în chipul <br />
unui străin adormit pe lemnul fântânii <br />
legănat sub vraja cumpenei de putregai <br />
cu zidurile marilor oraşe spunea tatăl meu <br />
<br />
absenţa ta a răstignit copacii în amurguri <br />
steaua trudită din ochiul de cer al ferestrei <br />
robite de cântecul paşilor în plecare <br />
<br />
au rămas nopţile spânzurate de crengi sfinte- <br />
le sărbători ale vieţii urzite în neîntoarceri <br />
în care copacii pe urmele tale se vor depărta <br />
fumegând cântecul morţii nemaigăsindu-şi sfârşitul <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
INIMA ABURIND CA PĂMÂNTUL <br />
<br />
foşnetul mâinilor încâlcite în somn se desprinde <br />
din cercul odăii închise în muţenii, Purpura zorilor <br />
semnele unor cuvinte: strajă ascunsă. Femeia rupe <br />
în bucăţi pâinea aburind ca pământul<br />
<br />
sub trecerea clipelor albe dincolo <br />
de străzi trecători răvăşiţi aruncă <br />
în zidul înalt cu inimile lor <br />
-pietre diforme încât ploi orbitoare <br />
pustiesc întregul Ţinut <br />
<br />
in cercul odăii zidite în muţenii femeia rupe <br />
în bucăţi pâinea aburind ca pământul <br />
<br />
<br />
Târgu Mureş, iulie 1988 <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
CETATEA ROBITĂ DE POESIE <br />
<br />
în iarna amară am dat foc cetăţii şi ne-am răspândit <br />
<br />
de atunci am strâns la piept un petec de răspuns <br />
boarea vântului scria pe fruntea noastră cu pulbere <br />
sacră într-o veghe amnezică ce topea ura săracă <br />
în fond doar străzile ucigaşe înghiţeau paşii <br />
grei bântuiau râsete dezgropate de gând poruncind <br />
în stânga şi în dreapta, Uită cetatea răvăşită de vise <br />
uită pentru întotdeauna singurul ei supravieţuitor <br />
<br />
uită cetatea robită de poesie <br />
<br />
<br />
Ploieşti, aprilie 1991 <br />
<br />
<br />
<br />
ASCUNDERE <br />
<br />
eşti clipa de răgaz prin degetele nopţii umbra luminii <br />
clinchetul apei în muguri pasărea din ornic răpusă <br />
eşti munte şi clocot de zori trecătorule trecătorule <br />
umbră arzând într-o altă umbră fadă confuză <br />
<br />
când lumea a uitat din tine <br />
cel mai umbros dintre semne <br />
rămâi încrustat pe un zid <br />
sub ochiul de şarpe al aşteptării <br />
îţi urzeşti cu migală vieţi nedemne <br />
sub geana stacojie a stuporii <br />
<br />
eşti golul din tâmplă furtună dorită curcubeu <br />
al serii pe streaşina casei căzând <br />
şoaptă topită liniştea odăii străluminând <br />
<br />
eşti ţinut cercuit de iubire <br />
în care mă ascund cu mâinile <br />
prinse în căire <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
VIAŢĂ DE CÂINE (I) <br />
<br />
1. <br />
de la balconul dintre pământuri şi cer tu umbli <br />
cu capul în nori departe îi eşti lumii părtaşe <br />
la închipuirile tale aştepţi mereu un străin <br />
dinspre Zenit dinspre Uruc dinspre Zări <br />
<br />
O!respirare mlaştinoasă târâş-grăpiş în urcuş <br />
furtună –tu viaţă îi spui- străinul vine nu vine <br />
străinul (întreabă prin lume de tine) dintr-o <br />
magherniţă de inimă locul de unde priveşti <br />
tu pământul şi cerul viaţa pare viaţă de câine <br />
<br />
2. <br />
Trec domnii de ieri roşcovanii gălăgioşii DOMNII <br />
odraslele infatuării absurzii inepţii pironiţi în cuvinte <br />
de soi trec pe străzile încăpătoare ale îndoielii (domnii <br />
clovni înşiraţi asemeni unor piei de urşi naivi şi foarte <br />
cuminţi ) în timp ce Profesorul filoshophează<br />
cu sine cu pasărea hulpavă a cerului <br />
cu ruinele trupului său năpădit de verbine <br />
<br />
<br />
3. <br />
trece pe stradă urletul lumii dezbrăcat tu îl auzi <br />
cum te sfâşie străinule suflet bolnav de confuzii nu <br />
te mai recunoşti în bâiguiala aceasta ca un vârtej <br />
de simphonie şi îţi vine să râzi şi râzi cu o foarte <br />
firească amărăciune este piezişă existenţa în fond <br />
este un demnon clopotul din tâmplă când parcă eşti<br />
cu capul în nori cine iubeşte viaţa de-o clipă <br />
noapte şi zori doar noapte şi zori <br />
Domnii de ieri parcă râd parcă plâng <br />
parcă te-ar risipi între cer şi pământ <br />
<br />
4. <br />
de nu s-ar surpa Zidul dintre Umbrele serii <br />
de nu s-ar surpa în ploaie pasărea hulpavă <br />
alunagtă din Mitul Mângâierii <br />
de nu s-ar mai auzi rupându-se în bucăţi norii <br />
rupându-se în bucăţi inima din tine <br />
de aici dintre pietre şi arbori sluţiţi <br />
viaţa este viaţă de câine <br />
<br />
<br />
<br />
VIAŢĂ DE CÂINE (II) <br />
<br />
1. <br />
îţi defineşti straiul pâinea culoarea obrazului <br />
străzile îţi sunt aşternutul pentru toamnele <br />
lungi, Cum vei fi tu cel de acum fără de mine <br />
într-o lume care crede că totul i se cuvine <br />
fărâmiţând şoaptele învăluite în zdrenţe <br />
albastre imaginea ascetului spânzurat <br />
pe un perete alb sufletul împăcat cu urletul <br />
celor din nămol înfruptaţi <br />
<br />
eşti liber să cânţi noaptea pe străzi <br />
cineva sădeşte lunură în minţile noastre <br />
<br />
2. <br />
ştim undeva fiecare un colţ de viaţă borurile <br />
pălăriei gri ascunzând faţa gri gura mohorâtă <br />
ca pentru jale răgazul păienjenişul spaima <br />
Cineva păzeşte zările respiraţia lumii înadins <br />
sub zvârcoliri şi rugăciuni pestriţe, Ascultă <br />
valul străzii cum îi sfâşie carnea aruncă-i ţărmul <br />
ce îl fascinează iarna venetică în spaţii <br />
goale pribegind uitându-te Doamne <br />
<br />
<br />
<br />
<br />
RĂGAZ <br />
<br />
în sfârşi poţi să crezi că ţi-a fost hărăzit <br />
să închini Corintului tău umbra ta care <br />
te caută înnebunită prin odăi nesfârşite <br />
te ţine în viaţă cu spaima ta de râset cu tot <br />
cu numele tău vâslind pe apele vieţii şi morţii <br />
spulberând răgazul în râpele nopţilor, Doamne<br />
spui cu umbra aceasta într-o înghesuială <br />
de chipuri vii nimic nu mai este de partea ta <br />
lucrurile de care te bucuri te vor putea ucide <br />
<br />
<br />
Iaşi, septembrie 1985 <br />
<br />
<br />
<br />
CEI CARE ÎŢI IAU TOTUL <br />
<br />
m-au frunzărit până la sânge până la visuri şi vise <br />
m-au tulburat m-au zidit în retina lor m-au cântat <br />
ca pe un dor m-au dus de mână m-au dus de nas <br />
<br />
mi-au strigat numele în cor <br />
m-au aplaudat îndelung <br />
i-am ştiut toată viaţa <br />
<br />
mi-au lăsat apoi libertatea fără de şansă<br />
fără să vorbească despre aceasta mi-au lăsat<br />
ornicul sabia gândul mi-au lăsat <br />
averile lor minciuna ruşinea şi ura <br />
<br />
încântarea avea să mă ucidă în fiecare zi încântarea <br />
şoaptele domesticite în peştera vieţii au pus ei <br />
din mine deoparte răgazul muţeniei mi-au adus apoi <br />
pe rând frunze de lotus oglinda zeiţei Iuventas <br />
mi-au spus că am leagăn că am mamă că port nume <br />
m-au silit să uit clipa firească a morţii m-au răpit<br />
în nopţile cu ploi verzi şi până în zori m-au uitat <br />
<br />
ei cei care îţi dau totul cei care îţi iau totul <br />
<br />
<br />
**********<br />
ÎN LOC DE POSTFAŢĂ <br />
<b>VIORICA UNGUREANU BERTEA este cunoscută de mulţi ani în presa literară românească. A câştigat numeroase premii literare , a realizat numeroase emisiuni de RADIO şi TV. <br />
<br />
VIORICA UNGUREANU BERTEA se află la primul său volum. Debutează târziu, la 33 de ani, la vârsta răstignirii lui HRISTOS. <br />
<br />
A tipări un volum de versuri în zilele noastre este o aventură. <br />
<br />
Cred în destinul său poetic şi, despre acest volum de debut, “Cei care îţi iau totul” semnat de VIORICA UNGUREANU BERTEA se va mai vorbi cu siguranţă. <br />
<br />
MIHAIL I.VLAD <br />
</b><br />
<br />
************<br />
<br />
CEI CARE ÎŢI IAU TOTUL , poeme, Editura MACARIE - Târgovişte, 1994 <br />
(volum de debut)<br />
.....................................................<br />
Consilier editorial: MIHAIL I .VLAD <br />
Grafica: MIRA DUMITRA IORDACHE <br />
Volumul a fost tipărit la Tipografia Târgovişte <br />
Sub Comanda nr.6107-1994 <br />
<br />
Colectia POESIS <br />
ISBN 973 – 96765 – 5 – 3 PRET ........<br />
<br />
DREPT DE AUTORVIORICA UNGUREANU BERTEAhttp://www.blogger.com/profile/09686826200803336255noreply@blogger.com0